sunt trista si nu am chef sa vorbesc cu nimeni. Acum 10 luni a murit tata. E normal sa sufar in perioada de doliu. E o desprindere treptata de toate sentimentele, trairile, gandurile care m-au legat de cel care mi-a dar viata. Tatal meu nu m-ar fi “lasat” sa sufar, ar fi vrut sa am o viata minunata. El probabil ca atat a avut de facut aici, pe Pamant. Fiecare are rostul sau aici. Trebuie sa-l gasesc si eu pe al meu. Tatal meu cu siguranta ma vegheaza. Ii scriu o scrisoare cu tot ce simt pentru el si o duc la mormant. Cand simt ca mai am ceva sa-i spun, merg din cand in cand acolo , si simt ca-mi face bine. Si ma apuc sa fac orice , nu doar sa ma gandesc. Parca l-as tine de mana pe tata....!!!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu