vineri, 18 decembrie 2009

vis de craciun

Vreau să ne refugiem într-o căsuţă de lemn aşezată pe o colină înzăpezită. Să fim departe de forfota dezlănţuită de goana după false cadouri.

Dimineaţa, când tu vei ieşi la tăiatul lemelor pentru foc, mă voi strecura în mica bucătărie şi voi prepara o omletă cu şuncă, iar ţuica fiartă o voi îndulci cu miere. Te voi muştrului atunci când vei aduce în casă lemne învelite în zăpadă moale ce se scurge pe podeaua nelăcuită, creând o potecuţă către sobă. Rând pe rând voi şterge fiecare picătură de apă pentru ca în final, ajunsă în spatele tău să te cuprind în braţe. Cu un aer de profesor îmi vei arăta cum se aşază lemnele în sobă şi cum se aprinde focul.

Încinşi de valurile calde emanate de cărbunii înflăcăraţi, vom ieşi la derdeluş. Ademenindu-mă cu un sărut, îmi vei vârî în sân un ţurloi, iar eu ofticată voi încerca să te lovesc cu bulgări. Înduioşat de nebunia mea vei înceta să te mai fereşti până cândo minge neregulată de zăpadă îţi va lovi geaca de fâş. Într-o secundă mă vei cuprinde în braţele tale şi mă vei trânti în zăpadă. Ascunsă sub fular gura mea te va urî pentru ţurţurul ce se topeşte între sâni, dar tu o vei îmbuna cu un sărut.

Ajunşi acasă, voi arunca mănuşile ude pe soba fierbinte şi-ţi voi întinde o cană de vin fiert cu scorţişoară, iar tu în vei dărui în schimb un ţurţur. În noapte, ne vom furişa sub plapuma groasă ca să croşetăm fantezii.

IARNA


Iarna....in sfarsit asa cum o stiam ,asa cum o doream,asa cum o visam si nu credeam ca mai poate fi.......craiasa alba,rece,navalnica,scuturandu-si navalnic fulgi ,perdele de gheata peste camp,copac,om ........obiecte,drumuri,aducandu-ne oameni mari in copilarie,in basme si in fantasme............Aducand autoritatile in impas,ca deh vorba de duh care mereu si mereu se adevereste"iarna nu-i ca vara"..........stirbind din frumusetea ei lasand locul grijilor.........
Peste tot se vorbeste numai despre zapada,blocaje,inzapeziri,oameni bolnavi la care nu ajunge salvarea...........oare de asta am dorit-o atat ca sa o pecepem ca pe vrajitoarea cea rea care da totul peste cap,razand perfid acolo in imparatia ei de gheata de neputinta noastra de a putea infrunta cu bine incercarile?oare asa am visat-o ca pe cosmarul nostru de citadini asteptand infrigurati autobuzul in statie?
Hai sa o luam ca pe un joc,macar o clipa sa ne amintim de bataia cu bulgari,de plimbarile cu sania,de oameni de zapada,macar o clipa sa ne oprim din grija de oameni mari si redevenim copii prizonieri ai farmecului iernii.

miercuri, 9 decembrie 2009

cescuta (povestioara)

O familie a plecat intr-o excursie in Anglia pentru a cumpara ceva intr- un frumos magazin de antichitati, pentru celebrarea celei de a 25-a aniversari de la casatorie. Amandurora le placeau antichitatile si produsele din argila, ceramice, in special cestile de ceai.
Au observat o ceasca exceptionala si au intrebat:”Putem sa vedem cescuta aceea? Nu am vazut niciodata ceva atat de frumos.”
In timp ce doamna le oferea ceea ce cerusera, cescuta de ceai a inceput sa vorbeasca: “Voi nu puteti sa intelegeti. Nu am fost de la inceput o cescuta de ceai. Candva am fost doar un bulgare de argila rosie.. Stapanul m-a luat si m-a rulat, m-a batut tare, m-a framantat in repetate randuri iar eu am strigat: “Nu face asta!”,“Nu-mi place!” “Lasa-ma in pace,” dar el a zambit doar si a spus cu blandete:“Inca nu!”
Apoi, ah! Am fost asezata pe o roata si am fost invartita, invartita, invartita. ”Opreste!” Ametesc! O sa-mi fie rau!” am strigat. Dar stapanul doar a dat din cap si a spus, linistit:”Inca nu.” M-a invartit, m-a framantat si m-a lovit si m-a modelat pana a obtinut forma care i-a convenit si apoi m-a bagat in cuptor. Niciodata nu am simtit atata caldura. Am strigat, am batut si am izbit usa .. “Ajutor! Scoate-ma de aici!” Puteam sa-l vad printr-o deschizatura si puteam citi pe buzele sale in timp ce clatina din cap dintr-o parte in alta:”Inca nu.” Cand ma gandeam ca nu voi mai rezista inca un minut, usa s-a deschis. Cu atentie m-a scos afara si m-a pus pe raft... am inceput sa ma racoresc. O, ma simteam atat de bine!” Ei, asa este mult mai bine” m-am gandit.. Dar, dupa ce m-am racorit, m-a luat, m-a periat si m-a colorat peste tot… mirosurile erau oribile. Am crezut ca ma sufoc. “O, te rog, inceteaza, inceteaza, am strigat!” EL doar a dat din cap si a spus: “Inca nu!” Apoi, deodata m-a pus din nou in cuptor. Numai ca acum nu a mai fost ca prima data. Era de doua ori mai fierbinte si simteam ca ma voi sufoca. L-am rugat. Am, insistat. Am strigat. am plans, eram convinsa ca nu voi scapa. Eram gata sa renunt. Chiar atunci usa s-a deschis si EL m-a scos afara si, din nou, m-a asezat pe raft, unde m-am racorit si am asteptat si am asteptat intrebandu-ma:”Oare ce are de gand sa-mi mai faca?” O ora mai tarziu mi-a dat o oglinda si a spus:”Uita-te la tine.” Si m-am uitat. Aceea nu sunt eu; aceea nu pot fi eu. Este frumoasa. Sunt frumoasa!!!
El a vorbit bland: “ Vreau sa tii minte, stiu ca a durut cand ai fost rulata, framantata, lovita, invartita, dar, daca te-as fi lasat singura, te-ai fi uscat. Stiu ca ai ametit cand te-am invartit pe roata, dar, daca m-as fi oprit, te-ai fi desfacut bucatele, te-ai fi faramitat. Stiu ca a durut si ca a fost foarte cald in cuptor si neplacut, dar a trebuit sa te pun acolo, altfel te-ai fi crapat. Stiu ca mirosurile nu ti-au facut bine cand te-am periat si te-am colorat peste tot, dar, daca nu as fi facut asta, niciodata nu te-ai fi calit cu adevarat. Nu ai fi avut stralucire in viata. Daca nu te-as fi bagat pentru a doua oara in cuptor, nu ai fi supravietuit prea mult fiindca acea intarire nu ar fi tinut. Acum esti un produs finit. Acum esti ceea ce am avut in minte prima data cand am inceput sa lucrez cu tine.”
Morala este aceasta:
Dumnezeu stie ce face cu fiecare dintre noi. EL este OLARUL, iar noi suntem argila LUI. EL ne va modela, ne va face si ne va expune la presiunile necesare pentru a fi lucrari perfecte care sa implineasca buna, placuta sfanta SA voie.
Daca viata pare grea si esti lovit, batut si impins aproape fara mila; cand lumea ti pare ca se invarteste necontrolat; cand simti ca esti intr-o suferinta ingrozitoare, cand viata pare cumplita, fa-ti un ceai si bea-l din cea mai draguta ceasca, aseaza-te si gandeste-te la cele citite aici si
apoi discuta putin cu OLARUL. "Asta imi este toata misiunea si rostul pe pamant, pentru care m-a inzestrat cu daruri – desi eu sunt nevrednic.
Pentru asta sunt solicitat în toate partile, ca sa propovaduiesc iubirea lui Dumnezeu si sfintirea oamenilor prin iubire. De alte ganduri si rosturi sunt strain." Pr.Arsenie Boca

vineri, 4 decembrie 2009

oare mai exista prieteni adevarati???

Exista insa devine raritate,prietenia zilelor noastre bate pasul spre cele materiale,foloase etc.
Din ce in ce mai multi au devenit actori,joaca piesa prieteniei,cand te bagi prea mult in seama cu prietenii incep unii sa-si ia aere in cap,devin increzuti,se umplu de mindrie.
Prietenii sunt cei care cunoscandu-ti obiceiul,sunt cei care te vor lovi mai bine decat eventualii dusmani,ei sunt cei care-ti barfesc familia,cand nu esti de fata tu esti subiectul principal si nu adesea de bine.
Daca nu vrei amintiri mizerabile e mai bine sa limitezi prietenii care-ti calca pragul casei,pina la urma ei sunt cei care te vor taxa aspru la o simpla greseala.
Sa ne gandim ca omul este firav,este influentabil la vorbe de ocara si alte otravuri.
Cand vine paharul prieteni de la care nu te astepti,incep sa verse din ei cuvinte otravitoare si te intrebi oare cum au putut tine in inima lor asa otravuri, cerceteaza caci viata e plina de actori,in miezul noptii uni isi vor aduce aminte de greseala ta fata de ei si se vor face judecator si calau peste tine.
Ne dam adesea mari prieteni,mari sentimentali si tot sustinem prietenia cu semenii nostrii....
Defapt multe dintre prieteniile din ziua de azi am constata ca sunt pe interes,multi dintre prieteni
se barfesc intre ei pe ascuns,fiecare are doua fete,una de prietenie si alta nenorocita.
Ne turnam unii pe altii,ne judecam faptele si vorbele prietenilor nostrii,ai umilim fata de altii la infinit,
prietenii otravite sunt defapt.
Sub sentimentul prieteniei ascund multi iluzii false de cristal !

Am mai constatat ca atunci cand nu te astepti cel mai bun prieten al tau te poate acuza pe nedrept de
lucruri pe care nici in cosmaruri nu le gasesti,acuze nefondate,acuze care te umilesc.
Astfel de acuze nu trebuiesc uitate niciodata,dupa parerea mea o prietenie in care apar astfel de
acuze acea prietenie este compromisa,in ambele parti sunt rupturi ireparabile.

Mai bine as fi un varf de ac,o piatra in virf de munte de timp uitata,un ecou pierdut in zari decat
sa fac parte dintro astfel de prietenie.
In concluzie trebuie sa avem grija cu cine ne asociem ,oameni care traiesc infam, oameni care nu au respect fata de propriul suflet, nu ai sanse sa aibe de al tau,nu cauta intre muritori lucruri nemuritoare.
Sa nu generalizez,exista prietenii adevarate, dar mai putine rezista in incercarile timpului.