marți, 7 februarie 2012

LACRIMI PENTRU TATA

Au trecut 3 ani de cand a murit tata. Văd şi aud prima bucată de pământ care se sparge la atingerea sicriului... prima lopata... a doua. Pământul îmi fugea de sub picioare. Era un fel de refuz de a îmi trăi drama existenţială, refuzam să vad cum tatăl meu devine una cu pamantul, dar prea tarziu... mintea mea a înregistrat totul. Imaginea aceea luciferică mi-a revenit în gand zi şi noapte. Nu mă lăsa să dorm. Dar a doua zi constatat cu uimire că lumea a uitat deja ce s-a întâmplat, că şi-a reluat cursul obişnuit. Mi-am dat seama că de fapt tot ceea ce s-a întamplat conta numai pentru mine şi pentru nimeni altcineva. Eu eram cea afectată care refuza faptele, doar eu simţeam trăiri apocaliptice care imi încercau neîncetat sufletul. Am constatat ca de fapt ceea ce mi s-a întamplat nu a afectat în nici un fel derularea normală, firească a activităţii întregului cosmos. Pentru acesta, moartea era doar ceva ce trebuia să se întâmple, pentru mine era în schimb tragedia care mi-a schimbat radical viaţa. Ploi de lacrimi nu mi-au putut stinge dorul de tata. Mii de remuşcări, învinovăţiri, acuzaţii mă bântuiau în fiecare noapte. Tata a plecat chiar in momentul cand am invatat sa-l inteleg, sa-l iert, sa-l accept asa cum era. Acum stiu, am doi îngeri: îngerul păzitor dat la naştere de Dumnezeu şi tata.

Un comentariu:

  1. Anamaria,priveste spre cer si vei auzi din nou glasul tatalui tau>el nu a plecat,el este pretutindeni alaturi de tine,ceea ce ai vazut tu ca disparut este corpul neinsufletit al tatalui tau>sufletul lui traieste si se bucura de lumina ,deci priveste cu incredere catre cer si vei simti caldura si zambetul tatalui tau care este prezent in orice adiere de vant,in orice lucru frumos care ti se intimpla este amprenta tatalui tau>si sa stii ca nu esti singura si nu ai fost singura la suferinta toti au fost partasi la suferinta ta si toti au simtit durerea din sufletul tau>daca nu oamenii cel putin Dumnezeu a fost alaturi de tine cu toate Entitatile de lumina>

    RăspundețiȘtergere